... exista momente, stari, dispozitii ale sufletului cand simt nevoia sa spun poate mai mult decat e cazul, vreau sa cred ca e totusi mai mult decat o betie de cuvinte, sunt adevaruri impachetate in fraze pe alocuri incoerente… apoi e suficient o secunda in care adevarul se rupe, in care devin constienta impotriva vointei mele si atunci suspend momentul de sinceritate cu o gluma, ca si cum autoironia ar fi singurul refugiu in care ma pot retrage sa-mi ling orgoliul zgariat.
Si imi pare ca raman tinand in maini un glob intact si rece de sticla in care ma oglindesc in imagini deformate - orgoliul meu, intr-o camera goala care e inima mea…
everybody’s invited in for a laugh… and in the end – the joke’s on me.
Oau, am scos-o!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
dap,tocmai ce vb asta aseara...
nu stiu daca e neaparat orgoliu,cel putin la mine,de obicei fac asta cand simt c-o apuc pe-o slippery slope...ca ma deschid prea mult,atat de mult incat n-am sa pot evita intrebarea "de ce?" venita din partea opusa a mesei...si ce ma indispune psihic cel mai mult e sa fiu in postura de-ami explica trairile...
pai nici nu trebuie explicate, ci trebuie facute sa rezoneze in celalalt... dar cuvintele de cele mai multe ori par sa impiedice exact lucrul asta.
weird, isn't it?
Trimiteți un comentariu