vineri, 3 octombrie 2008

Printesa ametita...

Traia odata o printesa, care de felul ei era cam ametita…
Toti cei care o stiau, o indragisera asa cum era ea, si o lasau sa-si duca zilele cu nasu’n carti sau mazgalind pereti, ii mai duceau de patru ori pe zi mancare calda, dimineata – rece, stiind prea bine ca mintea printesei nu statea la astfel de treburi.
Se intampla intr-o buna zi ca printesa sa se intalneasca in ratacirile ei cu un print care o invita pentru un sejur pe mosia lui de basm. Ii spuse sa caute adresa pe net, si isi vazu de drum.
Printesa gasi adresa, lasa vorba ca pleaca pentru o perioada indefinita de timp, isi lua ramas bun de la carti si pereti, si se aventura pentru prima data in viata ei intr-o calatorie fantastica de la care inca nu stia la ce sa se astepte, dar avea incredere in print si mai ales vroia sa mai stea cu el de vorba.
Castelul si mosia din jurul lui erau asa cum isi imaginase, ba chiar mai minunate, dar desi erau pline de oameni, déjà printesa se simtea singura, si se intreba ce cauta ea aici. Raspunsul il stia – venise pentru print, numai ca el umbla dupa cadane prin pesteri, si aproape ca uitase de printesa care ratacea pe coclauri si decapita balauri.
Tocmai sa gandea ca profitase de ospitalitatea printului destul, cand in a 6-a zi intalni un inger pazitor, care nu arata de fel a inger, dar numai un inger pazitor putea fi, sa o invete si indrume, sa o ajute si sa nu se supere pe ea cand era ametita… adica mai tot timpul, insa printesa nu il uitase pe print, si spera la randul ei ca nici el nu o uitase cu desavarsire… si ca poate ingerul era trimis de chiar de el, sa-i tina companie, sa inoate si sa stea la povesti cu ea. Asa a crezut pana in a 20-a zi cand ingerul a parasit-o la margine de oras, si mai era si un pod pe acolo, s-ar fi aruncat, dar intre timp invatase sa inoate si nu vroia sa-si ude hainele si sa nu ajunga la nici un rezultat definitiv…
Insa ingerul nu o lasase de izbeliste, il trimisese pe scutierul lui sa-i tina locul si sa se tina dupa fundul printesei ametite. Probabil ca se gandise si ingerul ca aia nu era functie pe care s-o presteze tocmai el. Important e ca printesa avea cu cine alerga dupa balauri si cu cine sta de vorba cand obosea.
Nu stiu cum s-a intamplat si de ce, dar la randul lui scutierul, intr-o buna zi, isi arunca scutul, isi imparti averea si pleca spre alte mosii care promiteau alte aventuri cu balauri, si fara printese cu toane, depresii, si caderi nervoase.
Pesemne printesa intalnise un alt personaj – era vorba de un vrajitor cu nume de iarba… si ea se trezi prinsa in vrajile lui in doi timpi si trei miscari, astfel ca dupa ce termina cu ea si o lasa in turn, capul inca i se mai invartea pe umeri.
De vrajitorul cu nume de iarba i-a placut ametitei cel mai tare, parea plasmuit ca din visele ei, canta la chitara si desena pe ziduri… era tatuat si fuma iarba, si isi spunea Sativa Majoon…
Si atat de ametita era incat ramasa singura printre salbaticiuni, visa la print, care intre timp alerga dupa cadane calare pe-un cal alb, si credea, isi dorea, ca el sa fie in toti pe care ii intalnea, deghizat si ascunzandu-se de ea prin chiar cotloanele mintii ei.
Printesa ametita si egocentrista care traia cu impresia ca vrajitorii si balaurii se invart in jurul fundului ei, se intalni nas in nas la o margine de drum cu un Lord care vazand-o fara directie sau scop o pofti sa intre in gasca lui vesela unde ii promise distractie si prieteni non stop.
Circumspecta, printesa se lasa greu convinsa, si abia dupa ce Lordul se dadu de trei ori peste cap si se prefacu in vulpe si o imbarliga cu vorbe iscusite, i se inmuie inima, si il urma pe acesta in oras.
Habar nu avea printesa ca urma sa dea printre prietenii Lordului tocmai de ingerul ei pazitor… speriata a fugit si i-au trebuit trei zile sa-si adune curajul si sa-si aminteasca ce citise ea odata intr-o carte – despre temerile care trebuie infruntate. Atunci a luat-o din nou spre oras in cautarea Lordului vulpe, decisa sa infrunte finalul povestii.
Eu finalul inca nu-l stiu, dar stiu ca printul are o regina si nu a vrut decat ca printesa ametita sa se simta bine in castelul lui de basm, iar ea asa de bine s-a simtit ca a uitat sa mai plece… ba inca il asteapta acolo, in turn, pe vrajitorul cu nume de iarba…

7 comentarii:

m2 spunea...

pai hai sa punem de-o leapşă,sa scrie care mai vrea cate o "Povestea Prinţesei ..."(epitetul e la alegere)

aici la voi un pic e rău,când scrii comentariu nu mai vezi textul :(

cadane=codane? cadână?

eu dc nu gasesc poze asa frumoaseeeeeeeeeeee???????????

Silly Girl spunea...

cadână !!! da :)

hey, si poti vedea si la noi articolul cand comentezi - doar de click pe "Afisati postarea initiala"

Asta ca sa mai vii si alta data ;)

lollitta spunea...

frumoasa povestea ta :) printesa ta ametita mi-a adus aminte de o prietena de-a mea. asta pentru ca mai exista printese adevarate

m2 spunea...

mai vin, sigur ca mai vin

dar spune-mi poza ai gasit-o cu gugle imagini unde ai scris "castle" sau altfel

am gasit de unde ai luat-o,dar nu stiu cum ai ajuns acolo la "Castle-of-Illusion-Posters.jpg"

hmmm,mi-ar place un castel din ăsta

Silly Girl spunea...

nu, poza am gasit-o pe un site pe care l-am descoperit intr-o zi din intamplare.

hai sa ti-l dau, dar doar pentru ca ai trecut pe la mine si ai stat cat sa schimbam doua vorbe.

www.allposters.com ;)

Anonim spunea...

Interesanta poveste. Dar cam trista... ceva mai vesel aveti?

Silly Girl spunea...

cred ca "avem" si ceva mai vesel... dar mai bine incearca tu la MALL !