Haosul... imi vine ca o manusa

Zilele astea m-am privit asa obiectiv/ sau ma rog, am incercat. E greu daca nu imposibil pentru o fiinta umana sa fie obiectiva, cu atat mai putin cand e vorba despre persoana ei. Mi se pare si normal de altfel. Nah! Are si omu’ limitele lui. Desi cred ca acolo in forul lui interior se formeaza asa ca in vid o parere cat se poate de obiectiva despre sine, da’ aceasta parere nu poate parasi forurile interioare, adica nu supravietuieste in afara – fiind poluata instant de “factorii de mediu” ca – egoism, orgoliu, invide, mandrie, falsa modestie si alte asemenea “polutii” care se manifesta in relatiile interumane.
Revenind – am incercat sa adopt o pozitie mai putin subiectiva si mai mult indiferenta – si m-am observant eu asa pe mine cum ma agit fara rezultate notabile.
De aici reies doua dileme: de ce ma agit? si ce inteleg eu prin “rezultate notabile”?
Evident ca am si doua pareri, sau poate chiar mai multe dar ma limitez la doua.
Parerea mea este ca ma agit in virtutea entropiei.
ENTROPIE, entropii, s.f. 1. Mărime de stare termică a sistemelor fizice, care creşte în cursul unei transformări ireversibile a lor şi rămâne constantă în cursul unei transformări reversibile..
Era mai usor de explicat daca entropia ar fi fost o forta opusa inertiei ( in capul meu cam pe acolo e ) o forta care impinge un sistem la haos – care este starea naturala a lucrurilor de altfel.
Deci cum ar veni eu ma agit in virtutea unei forte care ma trage la haos… asta explica si lipsa rezultatelor notabile.

Marin Sorescu - Poveste

Sufletul tau functioneaza cu lemne,

Iar al meu cu electricitate,

Dragostea ta umple cerul de fum,

A mea e din flacari curate.

Totusi vom mai merge impreuna

O buna bucata de pamant,

O buna bucata de cer,

O buna bucata de luna.

Vom fi fericiti pentru iarba

Si pentru lac,

Vom rade pentru copac...
Pana cand ne va iesi in cale

Sfanta Vineri

Sa ne spuna printre altele

Ca nu mai suntem tineri.

Si ca ea n-o sa ne mai dea de acum

Nici electricitatea pentru flacara,

Nici lemne pentru fum.

O gura de aer curat (pentru suflet) +

Un zambet senin (pentru inima)

= Survival kit

conexiuni

"PLATON: Si zeii sunt iubitori de joc - jucatori de jocuri de iubire.


JOHN L. SYNGE: Va propun deci sa luati in considerare ideea ca gandirea exceleaza atunci cand se joaca.


PLATON: Noi insine suntem jucariile unui zeu care se joaca."

Imre Toth - PALIMPSEST

Teoria negativa a triunghiului

Aceste dialoguri imaginare pe marginea teoriei euclidiene asupra sumei unghiurilor unui triunghi,

mi-au reamintit de o reclama care mi-a cazut sub ochi cu ceva vreme in urma :

THE HUMAN SPIRIT WAS DESIGNED FOR FUN.

So true!

:) later edit

... si in aceasta idee, declar aici ca prefer sa ma joc, decat sa ma iau in serios, chiar si atunci cand am a serious issue on my mind - e preferabil sa o dau pe gluma, si nu sa ma iau in serios ceea ce nu ar duce decat la adancirea problemei si nu la rezolvarea ei, si nu vrem asta.

Vreau sa par o persoana serioasa? Nu neaparat! De incredere - da, dar nu serioasa, seriozitatea e in general asociata cu tristetea, depresia, disperarea... etc, deci NU! Exista riscul sa ma joc prea mult si sa nu mai fiu luata in serios de nimeni? Asta e o intrebare la care deocamdata prefer sa nu imi raspund, si atata timp cat inca nu am delimitat clar lucrurile importante care se cer luate in serios - sunt inca in ceata la capitolul asta... ne facem ca ploua si mergem mai departe cu capul intre umeri si umbrela la indemana.

Si cum spunea si Oscar ( Wilde, bre ) : "Life is too important to be taken seriously!"...

So let's not!

All of you who think otherwise, GET OFF MY CASE!

ANDRÉ MARIE AMPÈRE

Intimidata de INTELIGENTA materiei, facu doi pasi inapoi si se lovi de limita RATIUNII pure.

Iesind din matca sa GANDUL se gandise pe sine... CERCUL se inchidea.

O invitatie in lumea notiunilor abstracte era pentru ea ca o invitatie la un bal pentru care nu avea rochie de seara...

Si totusi "lumea abstractiunilor este singura care merita osteneala s-o locuiesti."

ANDRE MARIE AMPERE

Visul unei seri de vara (Fantezie bizara)

- Cine-i acolo?

- Nimeni!

- Care nimeni?

Na! ca se daduse de gol.

Izbi cu copita in pamantul tare starnind praful si speriind cateva furnici adormite.

Nu putuse sa-si tina gura incornorata inchisa???

Acum o sa vina dupa el. Parca o si vedea.

Nu sunt prea destepte nimfele astea... dar al naibii de curioase!

Unde sa se ascunda?

Pana sa se faca nevazut, nimfa aparuse la marginea poienii, de dupa un copac scorburos.

Satirul isi tinu respiratia si ramase neclintit.

O vedea cat se poate de clar in lumina lunii de vara...

Sanii inmuguriti ii tresaltau sub haina stravezie de culoarea zorilor, iar pleata balaie o scalda in rauri de aur. Parfumul ei de frumusete cruda venea in valuri peste el, biciuindu-i narile insetate.

O minune! gandi satirul imbatat.

Ce placere sa te lasi prins de ea... dar nu acum. Acum prea era disperata sa-i dea de urma, nu mai era nici un haz!

Acum trebuia sa se ascunda!

drawing: Michelangelo B.

Revolver

Knowing what questions to ask... knowing what questions to answer.

Every small talk we have, can turn the tables around... one must find the way to control the situation by giving the exact amount of information necessary to keep the "opponent's" interest alive, but in the same time not feeding it too much or he might lose his appetite for more.

Great movie - the second time i'm watching it. Still have the feeling I'm missing something...

That's the idea. Keeps me coming back for one more clue, even if it's only in my mind.

Pianissimo

S-a-nserat...

Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare...
In bogatele-ti inele
Nu mai sufera -vasal-
Nici un suflet mineral,
Nici un gest de maini rebele
Nu mai turbura-nserarea
Ce -ascunde-ntre perdele
Sugrumandu-si respirarea
Pe tablouri,
Pe icoane,
Pe oglinda,
Pe sofa
Si pe rosia lalea,
Incrustata,
Ca o pata
De amurg, pe gura ta...
Intre noi si restul lumii
S-a lasat ca o cortina
Agonia unei dare de lumina...
Hai sa punem capat glumei
So, sub bratele troitei oltenesti de la
Cordova,
Hai sa ne iubim in cinstea
Lui Giacomo Casanova!...

S-a-nserat...
Nu se mai vede pe covoare
Nici o floare...

I. Minulescu

ruby tuesday...

She would never say where she came from

Yesterday dont matter if its gone
While the sun is bright

Or in the darkest night

No one knows

She comes and goes

Goodbye, ruby tuesday

Who could hang a name on you?

When you change with every new day

Still Im gonna miss you...

Dont question why she needs to be so free

Shell tell you its the only way to be

She just cant be chained

To a life where nothing's gained

And nothing's lost

At such a cost

There's no time to lose,

I heard her say

Catch your dreams before they slip away

Dying all the time

Lose your dreams

And you will lose your mind.

Aint life unkind?

Goodbye, ruby tuesday

Who could hang a name on you?

When you change with every new day

Still Im gonna miss you...

Sea of sorrow...

Ti-amintesti cand mi-ai spus ca nu ne vom desparti pana ce nu ma vei fi invatat tot ce stii?... pana ce nu va fi ramas nici un colt din mine neumblat de tine. Poate ne-am despartit mult prea devreme, nu ti-am dat timp sa-mi strabati toate deserturile…
Din cauza ta nici acum nu stiu sa inot.
De ce credem ca promisiunile sunt scrise in piatra? ca nu mor niciodata? Chiar daca ar fi asa… nu exista tribunal care sa condamne in contul promisiunilor incalcate. Iar daca ar fi – ce pedeapsa ti-as da?
Te-as condamna la inec intr-o mare de lacrimi… insa de mult am incetat sa mai plang pentru tine.
Acum ar trebui sa tai kilograme de ceapa… si nu mai cred ca meriti disperarea mea.
O tin pentru mine.

"You're too damn smart for your own good!"

Il privea zambind si aproape ca nu intelegea o singura fraza de-a lui, de la cap la coada.

Renuntase sa-l mai urmareasca. Ii privea buzele miscandu-se, expresia vie a ochilor... parea atat de insufletit de ceea ce povestea...

"You're too damn smart for your own good!" isi zise ea muscandu-si buza cu ciuda
Ii era rusine de gandurile ei in clipa aia...

Dar zau ca pe ea n-o interesau marile miscari de mase din vremea revolutiei industriale, si nici cum a luat nastere capitalismul. Who cares anyway?? It's dying!!

Atata lucru stia si ea, citise intr-o revista unde scria clar - capitalismul e pe moarte.

O noua ordine sociala ii va lua locul.

Si nici inceputurile Feminismului n-o interesau. Ea una nu-si dorea aceleasi drepturi ca ale barbatilor. Isi dorea dreptul de a primi flori si complimente..., de a visa si iubi, de a se lasa vrajita si de a ceda impulsurilor fara mustrari de constiinta. Si toate drepturile astea si le arogase de una singura. Zambi multumita de ea insasi...

El se uita la ea mirat.

Ii pusese o intrebare? Asa parea... si acum astepta un raspuns de la ea.

Fata se incrunta usor. Dar il privi in ochi si prinse curaj.

Atunci se sprijini in coate si aplecandu-se peste masa, se ridica din scaun, atat cat sa ajunga la el, si ii saruta pe neasteptate buzele aprinse.

Se desprinse usor... si sopti:

- Vorbesti prea mult... hai sa plecam de aici!

Memoria afectiva a timpului

Astazi mi-am amintit de Marcel Proust - si Timpul lui regasit. Imi amintesc ca dupa ce am citit cartea asta am ramas cu senzatia ca am inteles ceva adanc pentru ca in clipa urmatoare sa-mi scape printre randuri. Si totusi... mi-a ramas ideea ca amintirile distorsioneaza realitatea, dar nu in sensul ca le modifica structura - nu mai stii ce si cum a fost si in ce ordine! asta e alta treaba. Eu ma refer la faptul ca memoria este incapabila sa-ti dea inapoi un moment petrecut, nu face decat sa iti salveze o poza.
Timpul prezent are patru dimensiuni: cele trei ale spatiului si a patra a timpului. Eu traiesc acum chestii banale pe care le pun inconstient in corelatie cu o gramada de alte lucruri intamplate in trecut. Un miros imi declanseaza amintiri despre locuri din trecut, o melodie ma teleporteaza intr-un moment anume, iar atunci cand incerc sa povestesc clipa prezenta nu fac decat sa redau o poza, toata savoarea amintirilor trezite de ea, cu al caror farmec se impresoara... lipsesc! Ce incerc sa spun - si am senzatia ca nu imi iese ( acum imi dau seama ca nu sunt Marcel ) este ca de fapt clipa asta este mult mai mult decat se vede din afara, si cea mai frumoasa parte se deruleaza in mine, ea este cea care face ca viata asta, altfel banala si plina de rutina - sa fie suportabila, sa fie minunata, sa fie a mea!

Lucruri petrecute acum 15 ani imi par ca ieri, iar ziua de alaltaieri la serviciu, imi pare la luni distanta. Pai e logic - memoria afectiva, care nu functioneaza pe sistemul LIFO, nici macar pe cel FIFO, ci pur si simplu isi ordoneaza intrarile si iesirile pe criteriul incarcaturii emotionale. Ce mi-a placut cel mai mult, ce m-a durut cel mai tare... pe astea le tin minte cel mai bine. Restul... se pierde pe drum pentru a face loc altor amintiri.

Am citit undeva ca oamenii isi amintesc despre tine nu ce ai spus, sau ce ai facut, ci mai ales cum i-ai facut sa se simta. Aia e! ;)

Musca “Sisif” ( Material pentru vise )

Uneori am senzatia ca oamenii pe care ii intalnesc in timpul zilei si conversatiile avute cu ei nu sunt nimic mai mult decat material pentru vise. How fucking egocentric of me, right? E doar urmarea fireasca a faptului ca percep lumea exterioara in mod superficial, senzorial. Ca si cum as vedea un film de pe platoul de filmare. Dar odata filmarile din ziua respectiva terminate, ma inchid in “rulota mea” si totul nu e decat un job, un scenariu nu prea reusit, niste actori prost platiti si care uneori joaca slab. Dar cine sunt eu sa judec? Nici macar nu sunt sigura ca detin rolul principal in filmul care se presupune a fi viata mea. Insa stiu in ce gen l-as incadra: Comedie SF!
Dar sa nu se inteleaga ca nu ma implic. O fac, si inca in mod repetat. Dar instinctul de conservare m-a aruncat in spatele unui ecran, prin care vad, aud, miros, gust, simt… dar in clipa in care incep sa iau de bune lucrurile pe care le adulmec de partea cealalta, imi sterge memoria de termen scurt, imi da “refresh” si ma regasesc in ipostaza mustei bête care se izbeste de acelasi geam cu aceeasi idioata incredere. Oricum pana sa ma doara, sau sa lase urme – s-a activat din nou “refresh-ul”. Uitarea este cea mai mare binecuvantare a zilelor noastre. Sau poate era asa din timpuri stravechi… Atata zic – e bine ca e asa.

ce nu ne omoara... ne intareste?

Probabil ca da! Pai se intampla o data, se intampla de doua ori... a treia oara parca nu mai doare asa tare. Deja a patra - cincea oara, nu mai stii ce trebuie sa simti. Trebuia sa simti ceva?

As vrea sa pot plange, dar nu mai stiu cum.
O alta zi amara la serviciu. In ultima vreme par mai multe...
O dezamagire in plus, mai conteaza? Conteaza! Ca se aduna.
De aia nu trebuie sa le las sa ajunga la inima.
Le opresc la stomac, si de acolo valea la ficati...

Hei, maine e o noua zi! Vezi sa n-o strici si pe asta.
:)

SUPERBA AROGANTA

Superba aroganta de a incerca sa te pictez dupa chipul si asemanarea viselor mele... visele ce le aveam despre tine.
Nu sunt Dumnezeu iar tu nu esti Adam. Incercand sa reproduc actul creatiei, tot ce-am reusit sa creez a fost confuzie.
Masti pe care le punem altora pentru a ne minti pe noi.

Imi ascund nesiguranta, temerile, singuratatile... toate sub un zambet de fatada. O masca impenetrabila a multumirii. Imi spun ca nu e nevoie sa-i impovarez pe ceilalti cu mizeriile mele sau ma tem ca poate ar gasi satisfactie in nefericirea mea, sau mai rau - ca va trebui sa le suport mila ( mila? sau masca a compasiunii? ) imi dau seama ca imi lipseste curajul si atunci aleg sa port masca.
Un fel de "Oficial imi merge bine, dar nu ma intrebati ca nu-mi place sa mint!" :P
Masti pe care le purtam pentru a-i minti pe ceilalti.

Masters of disguise
We hide behind small lies...

m&s

Classic case – mulder&scully, tolerati-mi obsesiile va rog, sau cititi Libertatea!
Deci el instinctual – ea rationala. Evident ca cele doua trebuie combinate – nimeni nu se poate baza doar pe instinct, asa cum nimeni nu poate actiona doar pe baza rationamentelor. Dar proportiile difera de la caz la caz. Normal ca eu imi judec acuma cazul meu, fiind cel mai aproape de inima mea :))) si macar in cazul meu pot si eu pretinde ca sunt in deplina cunostinta de cauza. Sau aproape. Exista o marja de eroare in toate… un gram de neprevazut. Ala de te face sa actionezi “hais” cand tu gandeai “cea”. Buuun… toate acestea fiind spuse – eu ma percep ca fiind o fiinta preponderent rationala, cu inclinatii catre exces si predispusa la deraieri grave din cauza de instincte naravase si psihic instabil.
Cu mine am terminat.
Concluzia ar fi ca ratiunea ma conduce, dar instinctul ma ghideaza. El ma trage, in timp ce ratiunea imi pune bête-n roate… la final important e care castiga batalia. Pana acum scorul e egal, dar balanta tinde sa se incline odata cu trecerea timpului in favoarea ratiunii. O fi de bine? /:) pai e ok. Pana si vulcanii aparent morti se pot activa la un cutremur mai puternic… :D
Totul depinde de momentul si intensitatea cutremurului care poate da peste cap instinctele si ingropa in lava si moloz ratiunea. Nimic nu e batut in cuie, totul e posibil, la naiba cu categorisirile si diagnozele…
Mai bine citeati Liberatea!

Down the drain...

Here I go again...

I'll meet you down the drain.

You know that feeling...

When you go around the bend

Thinking you'll never fall in

But you fell.

'Cause gravity is a force

You don't wanna mess with

It pulls you in

Deep in sin.

We spin around...

Above the ground

Closer and faster

We head for disaster.

I've lost my direction

Though I had no intention

To get stuck in the mud.

Good thing you're here too...

We're falling together

Flushed down the drain!

Along with the rain...

That washes my brain.

Everything is the same.

So why should I stop?

Let's fall all the way...

about "the fall"...

Cand realitatea devine un vis, iar imaginatia este o lume... Toti ne cream povesti in care ne pierdem, ne ascundem de realul cenusiu si rece, vise in care ne infruntam demonii, in care cucerim printesa si traim fericiti ever after... uneori ele devin realitate.

Sunt multe de spus despre filmul asta. Pe mine m-a cucerit! :)