Deci sambata mergem la concert.
Imi vin in minte toate fazele legate de Depeche Mode… incepand cu petrecerea de la finalul clasei a 8-a cand am dansat prima oara pe “Personal Jesus” si ce tari ne mai credeam… apoi liceul – ultima banca randul de la usa, eu si colega mea Dana iar in fata cei doi baieti care mi-au marcat existenta in perioada cea mai instabila a vietii mele – anii de liceu. C si B, nu mai stiu care statea in fata mea si care in fata Danei, pentru ca ne schimbam locurile dupa cum batea vantu’n frunze. Dar eram noi 4, in coltul cel mai intunecos al salii de clasa de la etajul 2 aripa veche a liceului de mate-fizica nr.1, ulterior Liceul de Informatica, acum Colegiul national de Informatica Tudor Vianu. Uau!
C era roker… B era “depech-ist”, Dana asculta Pink Floyd si era mai mult in depresie, eu descoperisem cu o vara inainte Metallica si eram exaltata. Dana imi zicea ca sunt superficiala. Asta nu avea vreo legatura cu muzica, ci doar cu felul in care priveam eu viata… aiuristic! Ca si acum!
Cei mai frumosi, cei mai nenorociti si cei mai intensi ani de pana acum. Aia 4 de liceu.
Eu m-am indragostit iremediabil de C care ma iubea dar se tinea tare, facea pe durul si se prefacea ca nu ii pasa, B incerca cu disperare sa ma cucereasca, a fost primul care s-a prins ca mi se pusese pata pe C, iar Dana ne ura pe toti… de fapt il dispretuia pe C, B o lasa indiferenta iar eu o exasperam :)
Revenind la Depeche Mode – muzica lor incepuse sa ma obsedeze – asta pentru ca la fiecare petrecere, B alegea un moment cand punea o melodie… cu semnificatii – evident, si stiam atunci cand auzeam acordurile, ca oriunde sunt ( poate doar in baie sa fi scapat ) o sa apara si o sa ma ia de mana fara un cuvant si o sa dansam, cum numai pe DM se poate dansa. B era destept, prea destept. Imi vorbea inca de atunci de planurile lui de a ajunge in Japonia, si visa ca eu sa il insotesc – sa facem impreuna desene animate manga pe calculator! El programatorul, eu designerul/mana de lucru. Evident l-am dezamagit cand am devenit prietena lui C care sub presiunea geloziei s-a transformat din rokerul dur si insensibil – intr-un veritabil Romeo… biletele, scene in timpul orelor si in fata profesorilor si tot restul. Teribilism… deh! era normal la varsta noastra! :)
B a ajuns in Japonia. Ma intreb uneori oare daca… dar apoi ma opresc. Nu e sanatos sa o iau pe panta aia!
D a facut jurnalistica, ultima data cand ne-am vazut zicea ca pleaca in State. Sper sa fi evadat! Mi-au ramas de la ea un teanc de scrisori… ne scriam in fiecare vara, plus in weekenduri. Aveam pe atunci de spus multe… lucruri care nu pot fi spuse la un suc.
C a ajuns avocat. El si gasca lui de rokeri. Ei sunt motivul pentru care am acum diploma de jurist. Frumos motiv, dar deloc serios… hei, no regrets!
Frumoase amintiri… si totusi, Depeche Mode e un pretext. Ce sa mai spun, ca n-am fost la Metallica, nici la Iron Maiden, dar abia astept sa merg la DM. din mai multe motive, din nou unele absolut gresite! Minunat!!!
Imi vin in minte toate fazele legate de Depeche Mode… incepand cu petrecerea de la finalul clasei a 8-a cand am dansat prima oara pe “Personal Jesus” si ce tari ne mai credeam… apoi liceul – ultima banca randul de la usa, eu si colega mea Dana iar in fata cei doi baieti care mi-au marcat existenta in perioada cea mai instabila a vietii mele – anii de liceu. C si B, nu mai stiu care statea in fata mea si care in fata Danei, pentru ca ne schimbam locurile dupa cum batea vantu’n frunze. Dar eram noi 4, in coltul cel mai intunecos al salii de clasa de la etajul 2 aripa veche a liceului de mate-fizica nr.1, ulterior Liceul de Informatica, acum Colegiul national de Informatica Tudor Vianu. Uau!
C era roker… B era “depech-ist”, Dana asculta Pink Floyd si era mai mult in depresie, eu descoperisem cu o vara inainte Metallica si eram exaltata. Dana imi zicea ca sunt superficiala. Asta nu avea vreo legatura cu muzica, ci doar cu felul in care priveam eu viata… aiuristic! Ca si acum!
Cei mai frumosi, cei mai nenorociti si cei mai intensi ani de pana acum. Aia 4 de liceu.
Eu m-am indragostit iremediabil de C care ma iubea dar se tinea tare, facea pe durul si se prefacea ca nu ii pasa, B incerca cu disperare sa ma cucereasca, a fost primul care s-a prins ca mi se pusese pata pe C, iar Dana ne ura pe toti… de fapt il dispretuia pe C, B o lasa indiferenta iar eu o exasperam :)
Revenind la Depeche Mode – muzica lor incepuse sa ma obsedeze – asta pentru ca la fiecare petrecere, B alegea un moment cand punea o melodie… cu semnificatii – evident, si stiam atunci cand auzeam acordurile, ca oriunde sunt ( poate doar in baie sa fi scapat ) o sa apara si o sa ma ia de mana fara un cuvant si o sa dansam, cum numai pe DM se poate dansa. B era destept, prea destept. Imi vorbea inca de atunci de planurile lui de a ajunge in Japonia, si visa ca eu sa il insotesc – sa facem impreuna desene animate manga pe calculator! El programatorul, eu designerul/mana de lucru. Evident l-am dezamagit cand am devenit prietena lui C care sub presiunea geloziei s-a transformat din rokerul dur si insensibil – intr-un veritabil Romeo… biletele, scene in timpul orelor si in fata profesorilor si tot restul. Teribilism… deh! era normal la varsta noastra! :)
B a ajuns in Japonia. Ma intreb uneori oare daca… dar apoi ma opresc. Nu e sanatos sa o iau pe panta aia!
D a facut jurnalistica, ultima data cand ne-am vazut zicea ca pleaca in State. Sper sa fi evadat! Mi-au ramas de la ea un teanc de scrisori… ne scriam in fiecare vara, plus in weekenduri. Aveam pe atunci de spus multe… lucruri care nu pot fi spuse la un suc.
C a ajuns avocat. El si gasca lui de rokeri. Ei sunt motivul pentru care am acum diploma de jurist. Frumos motiv, dar deloc serios… hei, no regrets!
Frumoase amintiri… si totusi, Depeche Mode e un pretext. Ce sa mai spun, ca n-am fost la Metallica, nici la Iron Maiden, dar abia astept sa merg la DM. din mai multe motive, din nou unele absolut gresite! Minunat!!!
*Later edit - tocmai am aflat ca a fost anulat concertul din Atena... Dave Gahan spitalizat...
IRONIC - isn't it?...
2 comentarii:
cred ca insemnarea asta ar trebui sa sune... nu stiu cum.. vesel, plin de viata sau ...
nu stiu cum
oamenii de obicei se entuziasmeaza amintindu-si, mai zic ei: ce vremuri, eh, dar tot li se citeste entuziasmul in priviri
ei bine, eu am inceput sa plang
n-o sa mai fim niciodata in liceu, nu? n-o sa mai fim niciodata copiii aia inocenti, n-o sa mai fim deloc la un moment dat
mai omule, da' asta e un lucru bun!
a fost frumos, da' m-am si chinuit mult in anii aia, nu i-as vrea inapoi... acuma tot inainte! io sunt sigura ca ma asteapta lucruri bune si in directia viitor.
inocenti nu eram noi nici atunci, poate mai naivi, mai plini de speranta. insemnarea mea se vroia melancolica... daca as scrie-o acum, ar suna melodramatic - deja concertul de la bucuresti e ca si anulat! sansa mea sa retraiesc nostalgia anilor de liceu... se duce cu David Gahan peste oceane, sa se spitalizeze pt. investigatii aprofundate! :P
ps
imi pare rau de Gahan, da' si mai rau imi pare de sambata mea.
Trimiteți un comentariu