Se intampla ca, pe cand Frumosul implini varsta la care toti flacaii erau chemati la oaste, lui i se nazari sa plece in cautarea a ceea ce i s-a promis lui din pruncie, si anume “Tinetete fara batranete si viata fara de moarte”… acum daca stai sa te gandesti – viata vesnica e o prostie, dar nici oastea nu era o alternativa stralucita, asa ca isi lua calul, pe care il chema Vasile, din grajd ( dupa ce il servi in prealabil cu o portie de jaratic, dupa care Vasile se scarpina de trei ori dupa ureche ca jaraticu’ da mancarimi se pare ) si o pornira la drum.
Vasile fluiera a paguba… pesemne el mirosise déjà ca era pierdere de vreme calatoria asta a lor, ( Vasile era cu creieru' iar Frumosu cu aspectu’ ), dar ce putea face – el nu era decat un cal! n-avea nici macar o stea in frunte... asa ca fluiera pe limba lui – asta semana a fornait pe nari, asa. Frumosul mergea pe cal… si cum mergea el asa deodata se trezi cu nasu’n tarana – cazuse! Pai cum? Pai pt ca se terminase calu’… avea si Vasile o limita! (ca toate lucrurile bune de altfel)
Frumosul ridica o spranceana din tarana, acu’ ca Vasile s-a terminat, cu cine sa-si mai imparta singuratatea? Totusi in virtutea inertiei o porni mai departe si merse fara sa se mai gandeasca la sensuri si nonsensuri pana ce se lovi cu fruntea de un zid acoperit in intregime cu iedera, ca de aia nici nu-l vazuse si se izbise din plin, iar acum isi simtea fruntea zvacnind, si déjà incepuse sa-i creasca un cucui de toata frumusetea. Frumusetea care este si ea trecatoare…
Oricum, ideea e ca daduse peste castelul Adormitei. Frumosul auzise ca ar exista o fata care dormea pe ea non-stop, dar crezuse ca sunt scorneli. Frumosul ridica si cealalta spranceana… si ce e rau in asta? Sa dormi si sa visezi oricum e mai bine decat sa tragi la oaste, ii trecu atunci prin cap Frumosului ( asta cand ridica spranceana – care functiona precum o antenna, putea capta gandurile care circula libere pe deasupra capetelor noastre si se opresc din cand in cand la unul sau la alta) si se puse si el langa Adormita, patul era destul de mare pentru amandoi, si adormi in scurta vreme. Si dormira asa ... vreme nesfarsita, de parea ca Frumosul intr-adevar gasise ceea ce cautase el de la bun inceput, si anume “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, ca se stie ca omu’ cand doarme parca timpul sta asa in loc, si corpul nu mai imbatraneste… da’ numai viata nu e aia sa dormi asa in nestire si sa lasi toate cele sa treaca pe langa tine fara a te baga in seama…
Acum m-am intristat, na!
Vasile fluiera a paguba… pesemne el mirosise déjà ca era pierdere de vreme calatoria asta a lor, ( Vasile era cu creieru' iar Frumosu cu aspectu’ ), dar ce putea face – el nu era decat un cal! n-avea nici macar o stea in frunte... asa ca fluiera pe limba lui – asta semana a fornait pe nari, asa. Frumosul mergea pe cal… si cum mergea el asa deodata se trezi cu nasu’n tarana – cazuse! Pai cum? Pai pt ca se terminase calu’… avea si Vasile o limita! (ca toate lucrurile bune de altfel)
Frumosul ridica o spranceana din tarana, acu’ ca Vasile s-a terminat, cu cine sa-si mai imparta singuratatea? Totusi in virtutea inertiei o porni mai departe si merse fara sa se mai gandeasca la sensuri si nonsensuri pana ce se lovi cu fruntea de un zid acoperit in intregime cu iedera, ca de aia nici nu-l vazuse si se izbise din plin, iar acum isi simtea fruntea zvacnind, si déjà incepuse sa-i creasca un cucui de toata frumusetea. Frumusetea care este si ea trecatoare…
Oricum, ideea e ca daduse peste castelul Adormitei. Frumosul auzise ca ar exista o fata care dormea pe ea non-stop, dar crezuse ca sunt scorneli. Frumosul ridica si cealalta spranceana… si ce e rau in asta? Sa dormi si sa visezi oricum e mai bine decat sa tragi la oaste, ii trecu atunci prin cap Frumosului ( asta cand ridica spranceana – care functiona precum o antenna, putea capta gandurile care circula libere pe deasupra capetelor noastre si se opresc din cand in cand la unul sau la alta) si se puse si el langa Adormita, patul era destul de mare pentru amandoi, si adormi in scurta vreme. Si dormira asa ... vreme nesfarsita, de parea ca Frumosul intr-adevar gasise ceea ce cautase el de la bun inceput, si anume “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”, ca se stie ca omu’ cand doarme parca timpul sta asa in loc, si corpul nu mai imbatraneste… da’ numai viata nu e aia sa dormi asa in nestire si sa lasi toate cele sa treaca pe langa tine fara a te baga in seama…
Acum m-am intristat, na!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu