Pe principiul “ce nu ne omoara ne intareste” , ingurgitam cu incapatanare surda toate acele cuvinte si lucruri care ne otravesc, care ne fac rau chiar daca nu ar trebui, chiar daca ni se spune ca nu au de ce sa ne doara… uite ca doare! Si ne miram noi de durerea care se revarsa din paharul cu venin pe care viata ni-l serveste cu zambetul larg pe fata. Si culmea ironiei este faptul ca cei care toarna veninul asta – de fapt ne vor binele! Sau ma rog, vor sa ne fereasca de un rau mai mare si mai al dracu’ decat un junghi la inima si o greata in stomac!!!
Si nu stiu de ce nu sunt in stare sa fiu recunoscatoare atunci cand cineva isi aroga dreptul de a sti ce e bine pentru mine, si de a actiona in consecinta. Poate ca nu vreau sa sufar in doze limitate si din motive neintemeiate, poate ca vreau sa ma iau cu suferinta de gat, care pe care, ori ma termina ori ii vin de hac, si abia atunci am sa ma simt eliberata.
E prea perversa durerea care ti-e servita pe post de remediu al suferintei eventuale.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu