Picket fences

There once was a woman...

She dreamt of white picket fences.

O tanara femeie, traia intr-un glob de sticla.

Viata ei parea perfecta pe din afara, desi era goala si rece pe dinauntru.

Lustruia cu grija globul in care era inchisa, un glob perfect rotund si perfect transparent prin care privea si vedea atat de limpede lumea inconjuratoare... si care o apara de orice intruziune in viata ei aparent perfecta.

Se simtea in siguranta dar din ce in ce mai singura.

Visa cu ochii deschisi la o casuta roz imprejmuita de un gard alb, cu ferestre larg deschise, un copac verde in fata si un catel bej care sa alerge vesel in jurul casei.

Visele ei erau frumoase, poate doar putin copilaresti, dar le avea de prea multa vreme si le simtea strangandu-i-se in jurul capului ca un stol de ganduri intunecate.

Erau ca o palarie trista, prea mare si prea grea, care o impiedica sa vada lumina soarelui...

Viata in globul de sticla avea doua anotimpuri - vara si iarna. Roteai globul si fulgi albi zburau in toate directiile facand ca totul sa para o feerie de gheata. Dar gheata era doar in inima ei.

In restul timpului, parea vara. Incremenita vara de clestar.

Dar ea stia pentru ca vazuse... ca florile pot inflori - si se cheama primavara, ca frunzele ingalbenesc... si se cheama ca e toamna. Stia toate astea, dar nu le traise niciodata.

Uneori visele nu ajung, daca nu stii ajunge pana la ele.

Intr-o noapte, inchisa in globul cel de sticla, avu un alt fel de vis... se facea ca pentru a se elibera din inchisoarea de sticla, trebuia sa-si daruiasca inima cea de gheata cuiva... iar in schimb, acela trebuia sa o primeasca in inima sa calda. Dar cine sa-si deschida inima pentru a gazdui in ea un sloi de gheata?

Se trezi din cauza batailor puternice ale inimii... care parea desteptata dintr-un somn lung.

Ametita de vis, cazu si din caderea ei se rasturna si globul de sticla... fulgii albi se raspandira transformand totul intr-un viscol in miniatura...

Era frig, si visa o casa cu peretii roz, acoperita de zapada...un catel zgribulit de frig, abia se mai vedea din nameti... copacul inghetase de mult, nu mai avea nici o frunza.

ps

Povestea asta parca s-a scris singura, ca nu asa vroiam sa iasa. Dar parca nu mai am putere sa ma lupt cu iarna din mine.