"Given to fly..."

George era o respectabila testoasa de Galapagos, in varsta de 70 de ani, mai exact - locul lui de nastere era insula Isabela. iar Steward era o girafa. Nu prea multe de spus aici.
Nu pot sa explic exact cum s-au intalnit, probabil s-a intamplat intr-un concediu… la mare, cand Stew in lungile lui escapade a dat peste George pe un tarm singuratic. S-au imprietenit, desi poate parea ciudat ca o girafa sa-si faca prieten o testoasa, si la fel poate parea, si pe buna dreptate, ca nu aveau nimic in comun – girafa care umbla cu capul in nori si testoasa ce parea o pioneza infipta in pamant. Si totusi… strange things are known to happen.
George avea atatea intrebari sa-i puna lui Stew, despre locurile pe care acesta le vazuse si unde el mai mult ca sigur nu va ajunge niciodata… cu picioarele lui scurte si gatul atat de insurubat in carapacea grea, incat abia putea privi peste umar. Pentru Stew era sufficient sa faca trei pasi si sa-si inalte capul peste copaci munti sau ape pentru a cuprinde dintr-o privire intregul orizont.
Bietul George era apasat de o carapace imensa care ameninta sa creasca si mai mult in urmatoarele sute de ani, impovarat de trecerea anilor si de greutatea carapacei sale – nu se bucura de loc de perspectiva unei vieti atat de lungi, singura perspective pe care o avea si care ii aparea sumbra.
Stew isi pleca gatul catre George si ii spuse deschis:
-U need some perspective… need to open your horizons … enlarge them! U have to look far ahead … in the future!
- In the future? What’s in the future for me?
- Everything! Think of it this way – you've only lived a sixth part of your life… now take your life until now and multiply it by five. This is what’s in the future for you!
Bietul George lesina la gandul ca va trebui sa indure inca de 5 ori tristetea, singuratatea si disperarea de pana acum…
Stew regreta deodata ca ii prezentase problema in felul asta. Trebuia cautat un alt mod de abordare.
George trebuia motivat! Dar cum s-o faca?!? Poate daca ar zari o parte din minunatiile pe care el, Stew, le vede zilnic… dar cum sa faca asta?
Stew isi facu capul roata si zari nu prea departe o stanca ce se inalta la un nivel considerabil deasupra nivelului marii.
Cu putin ajutor din partea girafei… ok cu destul ajutor din partea lui Stew, George putea reusi sa ajunga sus pe stanca – de unde ar fi zarit lumea… sau ma rog o parte a ei – alta decat tarmul cu scoici si meduze. Era oricum o alta perspectiva!
Pe scurt – urcatul pe stanca a durat mult mai mult si a fost mult mai obositor decat a anticipat Stew… dar atata timp cat isi zicea ca merita – efortul parea mic in comparatie cu rasplata ce urma sa vina… deci cerul parea roz. Nu mai spun prin ce a trecut ca sa-l convinga pe bietul George sa se supuna unui asemenea effort si unei asemenea umilinte (dar umilinta poate fi o experienta inaltatoare uneori). O venerabila testoasa septuagenara sa se lase impinsa de la spate trasa si tarata pe culmile reliefului. Nu e de ici de colea… ce mai incoace si-ncolo, se trezira sus pe pisc. Acuma nu va inchipuiti ca era chiar Himalaya… era o creasta de pe care George putea admira prin rotirea intregului corp la diverse unghiuri fata de linia orizontului, toata intinderea de pamant si ape a arhipelagului Galapagos. Sau daca nu toata, o buna parte. Era oricum mai mult decat vazuse el in cei 70 de ani cat se tarase pe plaje si inotase printre insule.
Simti atunci ca nu mai poate reveni la viata dinainte… era ca si cum isi descoperise o vocatie pentru inaltimi…
Profitand de lipsa de atentie a prietenului sau, care se refacea dupa ascensiune, George se simti atras de spatiul cascat in fata ochilor sai… si inainta spre margine crezand pentru o clipa ca ar putea zbura – ca aerul il va sustine asa cum o faceau valurile… si inainta in gol!
Cazu si in timp ce cadea si se izbea de roci, spargandu-si carapacea in zeci de bucati… simtea ca se ridica spre soare, si ca zboara liber – usor – pentru prima si ultima data – fericit cu adevarat!