wtf?!?

Am inceput sa am cosmaruri cu vizita la dentist... si e abia pe 7!!! cred ca nu stau bine cu nervii. Deja stim ( eu si nervii mei ) ca nu stau bine cu dintii, acum trebuie sa sufar si in somn pt asta???

Am visat ca eram la dentist si dupa ce ma tortura cu diverse scule gen forceps si leviere, toata lumea se punea la masa si mancau salata verde (lumea fiind cativa colegi, aia de la banca... parca era si o matusa pe acolo... wtf?!?). Eu nu puteam manca, dar aveam o punga de plastic alba in care strangeam TOATA salata si ma gandeam ca ar fi bine sa nu se strice pana o sa pot manca si eu ceva. Si plecam... a, si nu achitam plata. Ramaneam pe datorie, cum ar veni.

Ciudat vis!

Angoasa vietii mele/ e mancarea 'ntre masele

Asta era un motto bun pentru o campanie publicitara Colgate :D

Si totusi... e treaba serioasa, mancarea 'ntre masele. Potentiala cauza pentru depresii.

Pai numai vizita la dentist si-mi strica viata cu o saptamana in prealabil - adica 4 zile inainte sa ma programez si 3 pana sa ma duc efectiv. Anul asta am reusit sa "lungesc" perioada de gratie la o luna... ca m-am programat egzact cand dentista era programata sa zboare a doua zi in concediu... deci inca numar invers pana se implineste ziua :D

Tot mancarea intre masele este motivul principal pentru care mi-am dorit de cand ma cunosc eu mai bine pe mine, pastile care sa inlocuiasca o data pentru totdeauna mancarea. Ok! e buna o friptura, un tort... dar tortura de a sta in dinti cu mortaciuni, sau chestii care fermenteaza... pt ca nu poti sa te speli pe dinti in secunda doi dupa ce ai mancat... mi s-a intamplat sa treaca si ore intregi pana sa ajung la periuta si pasta. Si nici atunci... stiu eu, nu-mi poate nimeni garanta ca am curatat tot!!! imposibil. deci fermentam! :D

Oricum, mi-a mai trecut.... pai cand eram in generala ma spalam pe dinti dupa fiecare "masa", adica si o bomboana sau un chips daca bagam in gura, toata lumea stia dupa aia unde sunt! - de era sa raman fara gingii. Si ironia sortii - facu sa ajung la dentist pe la 21 de ani, din cauza ca mi-am spart o masea. Eu neavand pana la acea data nici o carie. yeeeeeeeeeeee !!!! O sa dau comanda (cu limba de moarte) sa-mi scrie pe placa mortuara: "S-a spalat regulat pe dinti, si tot de pomana!" - asta ar avea farmec daca as muri de vreun abces ceva :))))

later edit*

O sa-mi iasa inteligenta prin masele :))))))))

S-a intamplat din nou... /.\/.\

Ziceam ca nu am incredere in nimeni, nici in mine - si ei ma contraziceau, ca nu e bine asa. Ca trebuie, nu-i asa, sa avem incredere in toata lumea, pana la proba aia contrarie, care daca vine - iti confirma oricum neincrederea in rasa umana, daca nu - ai iesit in castig! oare? /:(

Pai si nu stiu cum m-au intaratat, ca mi-am zis - hai, mah, sa am eu incredere de data asta, desi dupa cum aratau datele problemei, erau toate sansele ca sa mi-o iau grav in plex, da' am bagat de seama ca asa imi place mie, la risc... si inca unu' consistent, ma sabotez eu pe mine - ca si cum m-as teme ca mi-o iau altii inainte. Iti sta mintea'n loc nu alta!!!

Acuma nu stiu daca intr-adevar eu in fundul sufletului meu chiar am avut incredere... sau doar am pretins ca am si m-am purtat ca atare, cu ochii la panda dupa proba aia de care ziceam. Pentru ca imi dau seama ca atunci cand a comis josnicia, n-am fost prea socata in forul interior, ba mai grav... ceva din mine se bucura ca uite - e asa cum banuiam, nu merita sa-ti pui increderea in cineva asa, pur si simplu. Ce zic io suna putin bolnav, nu? Adica sa zici ca te bucuri cand cineva ti-o face asa pe fata, si fara manusi... suna cam sado-maso. Dar daca prevazusem magaria, se mai poate chema ca mi-a inselat increderea? Pai nu s-a purtat exact cum ma asteptam s-o faca??? Sau mai bine spus - care incredere??? ca daca intr-adevar mi-as fi pus increderea in el - pai trebuia sa fiu distrusa... macar ranita grav in orgoliul meu, in splina pe undeva!!! Nu sunt deasupra oricarei tradari de genul ( nu e vb de tradare in dragoste - ci de tradarea unei doze de incredere pe care trebuie totusi s-o fi avut in ala ca sa-i dau puterea, in ultima instanta, sa-mi faca rau ) dar de data asta chiar aveam nevoie de o confirmare, de inca una, ca oamenii nu se ridica aproape niciodata peste nivelul asteptarilor pe care le ai de la ei. Si ca daca te astepti la ceva rau, marsav, josnic... they always deliver!

In concluzie, nu sunt suparata pe individ.

E ca si cum Iisus s-ar fi suparat pe Iuda pt ca L-a vandut. Pai n-avea cum, doar stia ca asa se va intampla. Dar cum eu nu ma consider Iisus, asta ar mai lipsi, sunt suparata pe mine - ca sunt Proasta si ca tin cu tot dinadinsul sa-mi distrug viata. Am in mine un drac care daca il "scap din ochi", pana sa ma dezmeticesc eu, ma duce naibii cu totul, si nici nu are nevoie de increderea mea ca sa dea gata treaba asta.

Nu se leaga!

Ma cam ocoleste inspiratia. O fi de la caldura... O fi!

Nu se leaga... gand de idee, cuvant de vorba, silaba de cratima.

Nu vrea si pace! Nu mai face neuronu' conexiune... cum s-ar zice, m-am deconectat!

Dar m-am deconectat de tot... adica nu numai de la realitate, ca nici nu m-ar durea prea tare :P dar m-am deconectat de mine!!!! asta-i nasol.

Ca si cum am suferit o cadere de tensiune si acum zac in bezna.

Bine ca mai functioneaza automatismele astea... reflexele... ele salveaza aparentele.

Adica pe dinafara nici n-ai zice ca nu sunt cu toti boii pe brazda.

Deci se poate si asa... mai zombie!

Omu' se adapteaza la orice. Pana si la o viata fara el acolo. O viata in lipsa lui.

N-ar trebui.

Tom Petty's -"It's good to be king"

"Its good to be king, /if just for a while/

To be there in velvet, /yeah, to give ‘em a smile/

Its good to get high, /and never come down/

Its good to be king /of your own little town/

Yeah the world would swing/ if I were king/

Can I help it if I still dream time to time/

Its good to be king /and have your own way/

Get a feeling of peace /at the end of the day/

And when your bulldog barks /and your canary sings/

You’re out there with winners,/ its good to be king/

Yeah, Ill be king when dogs have wings/

Can I help it if I still dream time to time/

Its good to be king /and have your own world/

It helps to make friends, /its good to meet girls/

A sweet little queen,/ who cant run away/

Its good to be king,/ whatever it pays/

Excuse me if I have some place in my mind/

Where I go time to time"

Nota explicativa:

L-ati recunoscut da? Imparatul care locuia peste 9 mari si 9 tari si balconul lui :))

Not enough

I fear the morning,

I never mind the evening,

I'm landing on smiles and dreams in between...

Sortita dezastrului

Daca mi-as lasa gandurile sa zburde libere, doar ele ar fi de ajuns sa-i faca pe ceilalti sa se fereasca de mine, n-ar mai fi nevoie sa-i indepartez eu.

Motivul pentru care le ascund celorlalti, este faptul ca la un anumit nivel al inconstientei mele, imi dau seama ca nu pot trai fara apropierea lor...

Intalniri

Uneori am inima grea, de cele mai multe ori am capul in nori,
Insa cel mai tare doare cand am limba ascutita.
Atunci ma ranesc fara sa stiu, ranindu-i pe ceilalti.

Intalniri, urmate inevitabil de despartiri, uneori definitive
Alteori trecatoare.

De cate ori nu am repetat “Nu plange ca s-a terminat,
Bucura-te ca s-a intamplat.”
O lipsa nu o resimti decat dupa ce ai gustat prea-plinul.
Daca ar fi sa schimb ceva – ar fi cele din urma cuvinte
Pe care le-am schimbat intre noi
La despartire. Acea amintire…

G.Klimt

“...nu mai incerca sa multumesti pe toata lumea!”
Sunt de accord ca e imposibil si epuizant… in final – e total inutil!
Si totusi… chiar daca am bagat de seama ca vara e mai greu pe blog, nu ma pot abtine sa nu analizez o chestie – si anume chestia de mai sus. Adica motivul pentru care vreau eu cu tot dinadinsul sa multumesc pe toata lumea – cum zic ei ca fac. Si am ajuns la concluzia ca de fapt ma tem.
Am vazut un film, imi scapa titlul, in care la un moment dat venea vorba de emotiile care ne conduc existenta si care se impart in doua categorii – cele care tin de TEAMA si cele care tin de IUBIRE. E clar care sunt cele benefice si care sunt cele care ne distrug noua viata.
Deci nevoia asta a mea de a face tuturor pe plac – si care se trage din teama de a starni emotii negative in ceilalti, e de fapt o manifestare a nesigurantei mele.
Parca mai poti fi sigur de ceva pe lumea asta…

Waiting...

I had a wish
I whished I was a fish
But then I hoped
I was a floating boat

I am but a shell
An empty one as well
I’m nowhere I want to be
Not even near…

Waiting for another tide
To sweep me off “my feet” again.

"Given to fly..."

George era o respectabila testoasa de Galapagos, in varsta de 70 de ani, mai exact - locul lui de nastere era insula Isabela. iar Steward era o girafa. Nu prea multe de spus aici.
Nu pot sa explic exact cum s-au intalnit, probabil s-a intamplat intr-un concediu… la mare, cand Stew in lungile lui escapade a dat peste George pe un tarm singuratic. S-au imprietenit, desi poate parea ciudat ca o girafa sa-si faca prieten o testoasa, si la fel poate parea, si pe buna dreptate, ca nu aveau nimic in comun – girafa care umbla cu capul in nori si testoasa ce parea o pioneza infipta in pamant. Si totusi… strange things are known to happen.
George avea atatea intrebari sa-i puna lui Stew, despre locurile pe care acesta le vazuse si unde el mai mult ca sigur nu va ajunge niciodata… cu picioarele lui scurte si gatul atat de insurubat in carapacea grea, incat abia putea privi peste umar. Pentru Stew era sufficient sa faca trei pasi si sa-si inalte capul peste copaci munti sau ape pentru a cuprinde dintr-o privire intregul orizont.
Bietul George era apasat de o carapace imensa care ameninta sa creasca si mai mult in urmatoarele sute de ani, impovarat de trecerea anilor si de greutatea carapacei sale – nu se bucura de loc de perspectiva unei vieti atat de lungi, singura perspective pe care o avea si care ii aparea sumbra.
Stew isi pleca gatul catre George si ii spuse deschis:
-U need some perspective… need to open your horizons … enlarge them! U have to look far ahead … in the future!
- In the future? What’s in the future for me?
- Everything! Think of it this way – you've only lived a sixth part of your life… now take your life until now and multiply it by five. This is what’s in the future for you!
Bietul George lesina la gandul ca va trebui sa indure inca de 5 ori tristetea, singuratatea si disperarea de pana acum…
Stew regreta deodata ca ii prezentase problema in felul asta. Trebuia cautat un alt mod de abordare.
George trebuia motivat! Dar cum s-o faca?!? Poate daca ar zari o parte din minunatiile pe care el, Stew, le vede zilnic… dar cum sa faca asta?
Stew isi facu capul roata si zari nu prea departe o stanca ce se inalta la un nivel considerabil deasupra nivelului marii.
Cu putin ajutor din partea girafei… ok cu destul ajutor din partea lui Stew, George putea reusi sa ajunga sus pe stanca – de unde ar fi zarit lumea… sau ma rog o parte a ei – alta decat tarmul cu scoici si meduze. Era oricum o alta perspectiva!
Pe scurt – urcatul pe stanca a durat mult mai mult si a fost mult mai obositor decat a anticipat Stew… dar atata timp cat isi zicea ca merita – efortul parea mic in comparatie cu rasplata ce urma sa vina… deci cerul parea roz. Nu mai spun prin ce a trecut ca sa-l convinga pe bietul George sa se supuna unui asemenea effort si unei asemenea umilinte (dar umilinta poate fi o experienta inaltatoare uneori). O venerabila testoasa septuagenara sa se lase impinsa de la spate trasa si tarata pe culmile reliefului. Nu e de ici de colea… ce mai incoace si-ncolo, se trezira sus pe pisc. Acuma nu va inchipuiti ca era chiar Himalaya… era o creasta de pe care George putea admira prin rotirea intregului corp la diverse unghiuri fata de linia orizontului, toata intinderea de pamant si ape a arhipelagului Galapagos. Sau daca nu toata, o buna parte. Era oricum mai mult decat vazuse el in cei 70 de ani cat se tarase pe plaje si inotase printre insule.
Simti atunci ca nu mai poate reveni la viata dinainte… era ca si cum isi descoperise o vocatie pentru inaltimi…
Profitand de lipsa de atentie a prietenului sau, care se refacea dupa ascensiune, George se simti atras de spatiul cascat in fata ochilor sai… si inainta spre margine crezand pentru o clipa ca ar putea zbura – ca aerul il va sustine asa cum o faceau valurile… si inainta in gol!
Cazu si in timp ce cadea si se izbea de roci, spargandu-si carapacea in zeci de bucati… simtea ca se ridica spre soare, si ca zboara liber – usor – pentru prima si ultima data – fericit cu adevarat!

Barbati fatali si femei fataliste

El (masurand-o din priviri): Bond. James Bond!

Ea (privindu-l drept in ochi): Off. Fuck off!

Am mai multe idei pe care nu reusesc sa le ordonez...

O idee ar fi ca atitudinea conteaza. Poate chiar in mai mare masura decat aspectul fizic, sau talentul in ale conversatiei. Fara "poate". Conteaza mai mult. Clar!

Dar folosita in exces... actioneaza pe dos. Adica una e sa ai incredere in tine si alta sa traiesti sub impresia ca toate femeile cad pe spate cand expiri tu fumul de tigara cu ochii in decolteul lor.

Pana de curand ma gandeam ca sunt eu incuiata si mi-am format o prejudecata despre barbatii care au succes la femei. Adica din start increderea lor pe care eu o catalogam drept tupeu - si nu eram departe de adevar, ma umplea de un soi de furie muta care lua forma unui ranjet sictirit cu efect scontat - indepartarea individului. Poate intrebarile prea directe, poate faptul ca vedeam pe el cum se vede pe mine... si mai nimic intre introducere si epilog - introducerea fiind "imi cam place de tine, pot sa-ti fac o propunere indecenta?", toate astea duceau la o singura concluzie pe care mintea mea mi-o anunta cu surle si trambite: "Toti sunteti niste porci!!!" - si cumva exact asta se citea pe fata mea, ceea ce facea ca individul sa gandeasca la randul lui: "Si tu esti o scorpie!" dar nu bag mana in foc, pentru ca nu se prea putea citi nimic pe fata lui. Poate si din cauza fumului... fie.

Acum sunt rea. Dar motivata. Cel putin asa ma simt.

Si totusi... toti meritam o a doua sansa.

Nu exista greseli fatale, decat aia finala - moartea.

Si de cand moartea e o greseala?...

Pana in ultima clipa putem intoarce sansele in favoarea noastra.

Uite un gand optimist.

Pentru ca in rest sunt plina de de toate, numai de ganduri optimiste, nu!

Picket fences

There once was a woman...

She dreamt of white picket fences.

O tanara femeie, traia intr-un glob de sticla.

Viata ei parea perfecta pe din afara, desi era goala si rece pe dinauntru.

Lustruia cu grija globul in care era inchisa, un glob perfect rotund si perfect transparent prin care privea si vedea atat de limpede lumea inconjuratoare... si care o apara de orice intruziune in viata ei aparent perfecta.

Se simtea in siguranta dar din ce in ce mai singura.

Visa cu ochii deschisi la o casuta roz imprejmuita de un gard alb, cu ferestre larg deschise, un copac verde in fata si un catel bej care sa alerge vesel in jurul casei.

Visele ei erau frumoase, poate doar putin copilaresti, dar le avea de prea multa vreme si le simtea strangandu-i-se in jurul capului ca un stol de ganduri intunecate.

Erau ca o palarie trista, prea mare si prea grea, care o impiedica sa vada lumina soarelui...

Viata in globul de sticla avea doua anotimpuri - vara si iarna. Roteai globul si fulgi albi zburau in toate directiile facand ca totul sa para o feerie de gheata. Dar gheata era doar in inima ei.

In restul timpului, parea vara. Incremenita vara de clestar.

Dar ea stia pentru ca vazuse... ca florile pot inflori - si se cheama primavara, ca frunzele ingalbenesc... si se cheama ca e toamna. Stia toate astea, dar nu le traise niciodata.

Uneori visele nu ajung, daca nu stii ajunge pana la ele.

Intr-o noapte, inchisa in globul cel de sticla, avu un alt fel de vis... se facea ca pentru a se elibera din inchisoarea de sticla, trebuia sa-si daruiasca inima cea de gheata cuiva... iar in schimb, acela trebuia sa o primeasca in inima sa calda. Dar cine sa-si deschida inima pentru a gazdui in ea un sloi de gheata?

Se trezi din cauza batailor puternice ale inimii... care parea desteptata dintr-un somn lung.

Ametita de vis, cazu si din caderea ei se rasturna si globul de sticla... fulgii albi se raspandira transformand totul intr-un viscol in miniatura...

Era frig, si visa o casa cu peretii roz, acoperita de zapada...un catel zgribulit de frig, abia se mai vedea din nameti... copacul inghetase de mult, nu mai avea nici o frunza.

ps

Povestea asta parca s-a scris singura, ca nu asa vroiam sa iasa. Dar parca nu mai am putere sa ma lupt cu iarna din mine.