De treci codri de arama, de departe vezi albind
Si-auzi mândra glasuire a padurii de argint.
Acolo, lânga izvoara, iarba pare de omat,
Flori albastre tremur ude în vazduhul tamâiet;
Pare ca si trunchii vecinici poarta suflete sub coaja,
Ce suspina printre ramuri cu a glasului lor vraja.
Iar prin mândrul întuneric al padurii de argint
Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind;
Absolut fantastica imagine, absolut superbe versuri ...
totul de poveste este!
Poza facuta si prelucrata de Dorin Bofan mi-a inspirat
poemul eminescian, pe care altfel memoria mea uzata lasase sa se astearna
praful uitarii. Dar uite asa din cand in cand, un lucru frumos da un impuls
inimii noastre care face valuri pe oceanul mort al constiintei si poc! rezulta
ceva asemanator unui foc de artificii pe fond interior :) Se intelege ceva?
Sper doar sa se inteleaga admiratia mea si recunostinta
pentru lucrurile frumoase care ne inconjoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu