nu mai stiu, nu mai pot, nu mai vreau

simt un gol, ca o gaura neagra in mine, care ma absoarbe cu totul.
cad precum Alice in putul fara fund al disperarii mele mute.
macar de as putea da glas disperarii...
macar de as putea plange.

THIS IS MY DESIGN

... pana la urma a fost alegerea mea.
THIS IS MY DESIGN asta era asumarea care imi placea mie din serialul HANNIBAL care nu prea imi placea, dar ciudat cum am nevoie de lucruri care nu imi plac sa ma faca sa ma simt ciudat in pielea mea.

S-o intelege ceva? :)))

am deseori senzatia aroganta ca Cineva Undeva ma priveste, imi monitorizeaza cu atentie pasii, alegerile, cuvintele, gandurile... si incerc intr-un fel bizar sa impresionez acel Ceva care poate ma judeca sau ma va judeca candva.

asta nu ma impiedica sa fac si lucruri de toata jena, sau incalificabile! asa ca o sfidare. ca un Uite ca nu-mi pasa!
ca si cum as juca un rol intr-o piesa proasta, care e "viata" mea.
O pun in ghilimele pt ca ma tem sa o numesc viata.
tot sper ca Cineva imi va da o alta sansa.

Uneori ca sa poti merge mai departe trebuie sa te intorci putin inapoi, ca sa te asiguri ca nu ai uitat ceva important in urma. Sau pe cineva important. Pe mine ma uitasei. Ai vazut?
Acum ca te-ai intors, si m-ai gasit, ce ai de gand sa faci cu mine?
Dar eu? Eu mai vreau sa fac ceva cu tine? la asta nu m-am gandit... de ce la ce vreau eu nu ma gandesc aproape niciodata? hm.
Amintiri vin peste mine, si nu sunt toate de bine. Insa si bune si rele sunt ale mele! si cred ca tin la ele...
Ma atasez usor - de oameni, de locuri, de sentimente. Sunt cam ca o banda adeziva din punctul asta de vedere. ;))
Mi-ai scris ultima data ca ti-e dor de mine toata. Am fost rea si am ales atunci sa nu te cred. Prea suna perfect!
Dar acum?? Ce aleg sa fac acum?
Nu spun.
Astept.
Astept un semn de la tine.
Ce e cu mine?

A time to remember

Amintiri, amintiri... si toate legate de ceva luminos, frumos si senin din trecut. O carte primita ca premiu "Sa vorbim despre Kevin", o carte citita si mirosita "Parfumierul", o felicitare de peste hotare... un caleidoscop primit in dar prin posta de la o Ora oarecare :), o cana cu oi cumparata cu cineva intr-o zi cu soare, o matriuska sclipitoare adusa mie din tara rusa, o cutie cu un pachet de carti de joc in ea, o cutiuta cu cuburi de lemn colorate... si inca cate altele de n-au mai incaput in cadru dar le am pe toate acasa, in dulapul cu carti si haine - care e plin de amintiri si pe dinauntru si pe dinafara. 

Pe mine amintirile ma incalzesc. Asa ca tin cu dintii inimii de ele! :P

Stilul meu, stilul ravasit

Se poate chema stil ceva situat in afara modei, stilului asa cum e el perceput, ceva nascut parca tocmai din dorinta de a nu fi in trend cu nimic in afara de propria comoditate? nu-mi dau seama. dar ma complac si ma simt fantastic de bine cand am weekenduri cu familia, cand vin oameni peste mine familia si nu numai, si eu ma lafai in hainele mele labartate de casa, curate dar cam atat. comode, atarnande :P parul prins ca vai de lume. Oare ei imi percep "stilul" ca pe o sfidare? no way! ei ma stiu. restul lumii, deocamdata nu imi pasa.

Ma oboseste sa ma pregatesc si sa ma aranjez pentru lume. De asta evit sa o fac cat pot de des. Evit inclusiv sa ies, ca sa nu existe conflicte interioare :D pentru ca imi pasa, desi privit din afara ar putea parea ca nu dau doi bai pe ce zice lumea, tot ma atac. Asta se cheama prostie din partea mea... daca eu ma simt bine de ce ma mai complic cu ce crede lumea? s-ar zice ca ma contrazic eu pe mine, nu?

fuck *&^%$#@!~ da, simt ca pe undeva rationamentul meu e fisurat si nu-mi convine.

nimeni nu e perfect, nimeni nu e normal.

imi amintesc mica fiind ca auzeam destul de des ca nu ma port/arat/imbrac/stau ca o domnisoara. kkt.

cumva ceva in mine s-a razvratit si am inceput sa ma port/imbrac/simt bine egzact cand nu aratam a "domnisoara". Si mai ales prin contrast cu mama... care se imbraca, asorteaza, asezoneaza :))) si pentru o iesire la piata!!! Cum as fi putut rivaliza cu asa ceva?!? asa ca m-am scutit de un efort inutil - nici n-am incercat.

So, take me as I am. Stilul "nowhere man". :)

TABU

Nu am chef sa vorbesc despre asta asa ca am sa vorbesc despre orice altceva, dar cu mintea la ce ma doare, si asta normal ca se va reflecta in orice subiect de conversatie as aborda. Ciudat, nu-i asa? sa nu vorbesc despre ceva dar totul sa sugereze acel ceva, sau cel putin gandirea mea sa ia forma a ceea ce e acolo dar nu va fi spus. 

Uneori e mai greu sa taci despre ceva decat sa scuipi ce ai de zis si sa termini cu povestea.

Sa apreciem tacerea la adevarata ei valoare... de aur curat.

Relax, it all comes back to you in the end

Stau pe spate si visez. adica nu intreprind nimic ca sa fortez cumva mersul domol al lucrurilor, desi nu imi place incotro merg ele - incet dar sigur. ma gandesc ca in ultima instanta - pot spune "stop joc" si gata. cati nu or fi gandit ca mine... si de fapt nu multi pot sa dea stop joc. Poate ca te adaptezi cu situatia oricat de mizera si deplorabila? poate cazi in indiferenta? poate uiti ca spuneai odata ca mai ai si optiunea asta, poate nu ti se mai pare o optiune demna, poate te cuprinde frica, poate... Orice se poate! de aia e bine sa stai pe spate... si sa visezi, cat inca o mai poti face. 

Vedem noi dupa aia ce mai e de facut. 

Intotdeauna mai e ceva de facut, oricat de putin, oricat de nesemnificativ.

mai nou ma surprind gandind ca mai am pictura. da, pot sa pictez, pot sa ma pierd si sa ma regasesc in lumea aia din panza. 

Si de ce nu o fac? Ce astept? 

Apocalipsa sau ce???

poate astept doar sezonul rece... da, si asta e posibil. ;)

Spuma spumelor

   Prima data am auzit expresia asta in facultate, la seminarul de drept comercial, cand profu - Ghe Piperea, ne explica cum nu vom face fata in meserie decat daca suntem "La creme de la creme" sau daca avem proptele serioase. Cum in cazul meu ambele scenarii erau ratate - am stiut, daca pana atunci nu imi picase fisa, ca nu voi fi avocat practicant! mno.

E bine sa stii din timp pe ce te bazezi.

Evident ca nu la asta m-am gandit cand am vazut poza... ci mi-a venit o pofta subita de cafea cu lapte, un caffe latte ceva... apoi mi-a venit "La creme de la creme" si un gust amar pe cerul gurii. Gustul nerealizarilor.

Ciudate conexiuni mai face si creierul, ma arunca inainte si inapoi pe firul vietii si apoi ma lasa perplexa undeva in prezent dar intr-o stare latenta a prezentului, ceva mai aproape de vis decat de realitate. Ca o semi-pareza din care ma uit la viata mea ca la un film al carui titlu sigur nu ar fi "Spuma spumelor"...

A plecat de acasa

O durere in oase,
Si una in coaste.
Impreuna fac cat o inchisoare dureroasa.
Insa inima a plecat de acasa...

Ma intreb pe unde umbla.
De ce a plecat, stiu:
Se simtea nefolosita.

O inteleg.

Oare se mai intoarce?

Teoria consumerismului

Zilele astea imi vine greu sa ma adun, asa ca am hotarat sa ma las imprastiata peste tot. 

Noptile e si mai rau. 

Noptile ma consuma, ma tem ca n-o sa mai ramana din mine nimic si pentru tine.

banuiesc ca tie nu iti pasa daca ma consum eu singura sau ma consuma noptile nedormite, nu iti pasa nicicum.

Suntem consumatori sau consumati. Nu exista cale de mijloc, nu exista zona neutra.

Atunci asa ramane.

Am stiut de la inceput

Am stiut. Nu ma intreba cum, pur si simplu - am vazut totul, cum o sa fie, cum o sa se termine, cum o sa taci, ce n-o sa faci...

De ce atunci? ma intrebi.

De ce nu? iti raspund.

Schimbam cuvinte

Atat. Schimbam cuvinte intre noi, intre ele... si in felul asta ne apropiem de esenta lucrurilor, de esenta noastra, de Esenta. Comunicarea e esentiala. In felul asta ajungi sa te cunosti si sa cunosti aspecte pe care altfel nu le-ai fi putut banui. O idee transmisa si inteleasa e mai frumoasa uneori decat o poezie. 

Asta a fost o idee. cred.

Nejustificat

Pictez

Cu amintiri recente peste imaginea ta

Care nu vrea sa se stearga

Au trecut peste ea ploi

Si vant

Si ninsori

Si tot degeaba.

De ce nu mori?

Padurea adormita

mai lipsesc doar unicornii... dar in rest povestea e acolo. si cand te gandesti ca cine a facut poza asta, adica Dorin Bofan, a fost acolo, a vazut cu ochii lui, a respirat aerul ala, a simtit pe viu magia! e ceva...

timp incremenit in frunze, ai impresia ca pana si suflarea incetineste cand esti acolo. 

eu ma astept sa apara de undeva din clipa in clipa unicornii... si nu pentru ca as avea unicorni pe creier, nu. ci pentru ca am patruns cumva printr-o fisura in timp, in universul lor de basm. 

si totul datorita unei imagini. uitasem cata putere nerostita e intr-o imagine. 

este. :)

Super Unicorn

No one sees me/ Nobody cares. 

I can cry all I want. 

But I do not want to!

ma vad pe mine cum stau eu comod si bine in lumea mea de vise, filme, desene, muzici si povesti... bah, cum de mai traiesti?!? tu traiesti?? sau ce faci aici?

nu stiu. ma uit in jur... si ma inchid in mine.

nu e bine!

eh...

Afurisenia Pamantului

Eu eram ea. Afurisenia! dar acum fiind vorba intre noi - nu e nicio mare scofala sa fii afurisit. Doar ca nu ai incotro. Esti asa pt ca nu poti fi altcumva. Mie mi-e f clara partea asta, mai ales ca atunci cand simt Afurisenia, simt si ca nu ma pot controla. Si sufar. Si nu e vina mea.  

AFURISÍ vb. 1. v. excomunica. 2. v. blestema. 

Deci a fi afurisit inseamna ca cineva... a aruncat anatema asupra ta. Nu a fost alegerea mea. Sau a fost? Adica a trebuit sa fac ceva ca sa atrag Afurisenia asupra mea, si atunci inseamna ca am meritat-o??? E greu de spus - ce a fost mai intai - Piaza rea sau Afurisenia? 

just like Alice

Cel mai frumos , spectaculos, miraculos basm... imediat dupa "Tinerete fara batranete si Viata fara de moarte", este "Alice in tara minunilor". Trebuie sa avem curajul de a ne urma visele oriunde ne poarta ele.

Visele sunt importante... sunt aerul in care sufletul nostru respira :) sunt de baza. 

Ce te faci atunci cand nu le mai ai?!? 

Le resuscitezi cu orice pret. Altfel sufletul moare... si un suflet mort e o boala infioratoare!

Noaptea nu-i ca ziua

In fiecare noapte ma tem ca am s-o iau razna, in fiecare dimineata imi dau seama ca nu se va intampla.
Inca un an, inca o trecere... nicio schimbare notabila.

B. de la Baron

" caci latura sa mic-burgheza - comoditate si pasiune pentru carti..."
Henry De Montherlant - Cazul Exupѐre
pai am citit asta si mi-am amintit ca stra-strabunicul era Baron, adica nobil de-a dreptul.

de aici lenea mea si fitzele de mare clasa. 

chiar asa - mama lui Papicu (adica bunicul - vezi poza, unde avea 18 ani!) era fata de Baron, Zoe B. Georgescu, unde B. era de la Baron.

Asa se explica de ce mie imi repugna orice munca pe care o consider injositoare - curatenie, piata, cratita. 

dar nu se explica cum de strabunica, fata de Baron, era mai gospodina si bucatareasa ca toata Fundatura in care a trait. hm. 

O gura de aer

... sau posibilitatea unei evadari, o fereastra deschisa spre o alta viata. ca atunci cand deschizi geamul doar putin, te uiti afara, respiri si parca ai iesi dar e asa de bine inauntru, chiar daca esti pe marginea ferestrei si te uiti in lungul strazii la trecatori - nu inseamna neaparat ca vrei sa fii acolo. poate le vrei pe amandoua - si confortul dinauntru si senzatia ca poti fi afara...

Adica el e pentru mine o gura de aer? mai degraba o fereastra deschisa spre o viata care desi nu este a mea, mi se ofera ca o alternativa la existenta mea domestica, o pata violenta de culoare care da contrast si culmea - mai multa savoare vietii mele linistite.

Trebuia sa ne vedem vineri seara, voiam sa il vad desi stiam ca e posibil sa nu-mi iasa figura, am zis ca DA, ca si cum zisul ar fi putut schimba ceva. dar am uneori senzatia ca daca spun - e ca si cum as prinde cu un ac spusa in planul realitatii, si nu se mai poate dezice realitatea de mine. nah.

cand a devenit evident ca nu o sa fie, i-am dat mesaj - un mesaj putin penibil, dar penibil de sincer (aia e sunt sincera, enervant de sincera, plictisitor de sincera *&^%$#@!~ ). Imi parea rau ca n-o sa fie. apoi mi-a parut si bine, cumva, ca am un motiv sa nu ne vedem, sa mai amanam... 

As always "pleasure delayer" :P

Imi parea bine ca o sa fie alta data dar in final, analizand - mai mult decat era cazul - mi-am dat seama ca imi pare rau si ma simt vinovata pentru ca mi-a parut bine. WTF?!? 

Vreau sa ma bucur adica si de confortul meu dar si de adrenalina pe care o simt cand ies din zona mea de confort. Vreau prea multe si prea multe nu ma satisfac.

Ce sa ma fac?